Brand Collection
Acum gasesti la partenerii nostri articole originale Mitsubishi Motors. Pentru ca esti atat de mandru de masina ta.
|
|

|
|
Editia 2008
Etapa 1 - Raliul Brasovului
Diferenta de... un stranut • Miettinen a castigat la debutul sau in primul sezon complet • Mitsubishi a obtinut primele doua locuri si a avut cinci masini in primele 8 locuri  Prima etapa a Campionatului Romaniei de Raliuri Dunlop si a Cupei Mitsubishi Lancer n-a fost lipsita nici de suspans, nici de evenimente neprevazute. La primul capitol este inclusa, evident, disputa pentru suprematie in care au fost implicati finlandezul Jarkko Miettinen si Claudiu David. Desi s-a inscris doar in ultima clipa in intrecere si nu a apucat sa parcurga decat cativa kilometri cu masina sa, inchiriata de la preparatorul maghiar Top Cars, David a avut un start excelent si ocupa prima pozitie in ierarhia absoluta dupa trei probe speciale. A urmat insa un moment de cumpana pentru intrecere. Din cauza unui TIR care a blocat drumul dintre Sacele si Cheia, cele mai lungi probe speciale ale intrecerii, Babarunca si Cheia, au fost anulate. S-a luat in discutie chiar si incheierea prematura a competitiei, insa, pana la urma, decizia a fost derularea concursului pe ultimele sectiuni cronometrate. Dar, cum competitia nu a avut distanta competitiva limita prevazuta in regulamentul FIA, forul mondial, sesizat de oficialii FRAS, se va pronunta cu privire la numarul de puncte acordate pilotilor fruntasi in ierarhia stagiunii.
Probabil ca momentele de incertitudine si de discutii l-au scos din mana pe David. In plus, cum pe PS6 existau portiuni acoperite cu apa, a decis sa nu riste si i-a permis sa iasa la rampa finlandezului Jarkko Miettinen, cel care se afla la primul sezon complet in intrecerile de raliuri de la noi. Jarkko a preluat conducerea si chiar daca adversarul sau si-a adjudecat ultima “speciala”, a incheiat competitia pe primul loc atat in ierarhia absoluta, cat si in Cupa Mitsubishi Lancer. Pe doi, la doar 0.3 secunde, “cam cat inseamna un stranut”, dupa cum plastic spunea chiar invinsul, s-a situat Claudiu David, el adjudecandu-si aceeasi pozitie si in clasamentul general. Multiplul campion national Titi Aur a avut un start excelent in Tess Rally, adjudecandu-si, in fata a 3.000 de spectatori entuziasti, superspeciala care a deschis competitia. La finalul intrecerii a ocupat ultima treapta a podiumului in Cupa Mitsubishi Lancer, urmat, la mica distanta de Manuel Mihalache, cel care a pierdut pozitia a treia pentru ca a primit o penalizare de 10 secunde. Altfel, merita remarcat ca toate echipajele aliniate la startul acestei prime etape a Cupei Mitsubishi Lancer au trecut linia de sosire, dovedind astfel fiabilitatea acestui model. In plus, modelul Lancer Evolution si-a acontat nu doar primele doua pozitii, ci si, asa cum remarcam deja, cinci clasari in puncte. Descarca intregul comunicat
Etapa 1 - Avanpremiera Raliul Brasovului
Un alt inceput! Ajunsa la editia cu numarul patru, Cupa Mitsubishi porneste la drum cu ocazia Raliului Tess, prima etapa in Campionatul National de Raliuri Dunlop. Intrecerea lansata in 2005 a oferit un plus bataliei din intrecerea interna, modelele care poarta emblema celor trei diamante dominand ierarhiile ultimilor ani. O demonstreaza, de altfel, chiar cifrele, cele 28 de victorii obtinute in perioada 2000-2007 plasand marca Mitsubishi pe prima pozitie in topul succeselor competitiei nationale. Runda de la Brasov reprezinta nu doar prima confruntare din acest sezon, ci si, asa cum suna titlul, momentul unui alt inceput. „Ne-am maturizat, am capatat mai multa experienta, dar si mai multa forta, iar de acest lucru vor beneficia toti cei care sunt angrenati in Cupa Mitsubishi Lancer. Este, practic, momentul in care intram intr-o noua faza evolutiva cu aceasta competitie”, spune directorul general al M Car Trading, Mihai Ivanescu. In sprijinul acestei declaratii vine faptul ca organizatorul, Distribuitorul General Mitsubishi Motors pentru Romania, se va implica in sustinerea pilotilor care evolueaza pe modelele Lancer Evolution de Grupa N. Acestia vor beneficia, din punct de vedere tehnic, de un discount de 20% pentru achizitia pieselor de schimb, dar si, ca urmare a semnarii unor parteneriate cu Pirelli Tyres si Star Lubricants, de reduceri la achizitia de pneuri Pirelli si un pachet de lubrifianti Mobil 1 la start de sezon. M Car Trading isi va asuma si sarcina promovarii competitiei, printr-un pachet complet, care cuprinde servicii PR, foto si monitorizare, si, in plus, conform traditiei, organizatorul isi va rasplati castigatorii la finele fiecarei etape, atunci cand primii trei clasati vor primi 800, 600 si respectiv 400 Euro, precum si la final de sezon. Ocupantii podiumului din clasamentul general vor intra in posesia a 5.000, 2.500 si respectiv 1.500 Euro. Ca de obicei, exista si clauze de performanta, insa, experienta anilor trecuti arata ca ele n-au reprezentat piedici pentru competitori, iar interesul pentru adjudecarea primei pozitii in cupa, dar si a titlului de campion absolut este sporita ca urmare a faptului ca pentru un astfel de succes pilotul primeste un bonus suplimentar in valoare de 5.000 Euro. Din punct de vedere sportiv, se anunta un spectacol de varf, pilotii din Cupa Mitsubishi Lancer avand sanse reale si in disputa pentru prima pozitie in clasamentul general. Pe lista competitorilor figureaza, spre exemplu, multiplul campion national Constantin Aur, castigator al cupei in 2006, sau Claudiu David, care revine in intrecerea interna dupa ce si-a masurat fortele cu elita mondiala. Tot de o revenire este vorba si in cazul lui Alin Marginean, dar dupa ani de absenta din competitia interna, in timp ce la capitolul debutanti figureaza Valentin Porcisteanu, care a avut rezultate notabile pe masinile de Grupa N cu doua roti motrice, si finlandezul Jarkko Miettinen, care a aratat un potential deosebit in competitiile-show de la finele stagiunii trecute. In fine, pe lista mai figureaza nume deja cunoscute pentru fanii Cupei Mitsubishi Lancer, precum Catalin Cismaru, Sorin Badea, Horatiu Savu, Daniel Onoriu si Marius Herascu, dar, trebuie facuta precizarea, platoul competitorilor poate creste, inscrierile continand pe parcursul sezonului. Descarca programul etapei
|