Tehnologie
S-AWC

S-AWC

Filozofia corporatistă Mitsubishi Motors include noţiuni precum „Plăcerea de a conduce” şi „Robusteţe şi siguranţă”.

Am creat tehnologia S-AWC cu scopul de a obţine un „comportament rutier previzibil” şi „performanţe îmbunătăţite”, la un nivel foarte ridicat.

Model de şasiu cu S-AWC
Model de şasiu cu S-AWC

S-AWC este un sistem integrat de control al dinamicii vehiculului, care îmbunătăţeşte funcţiile sistemului AWC. Conceptul său avansat de control al forţelor de tracţiune şi de frânare pe cele patru roţi permite obţinerea unui comportament rutier care corespunde cerinţelor şoferului într-o varietate de condiţii de rulare şi permite „tuturor să se bucure de un stil de condus sportiv, într-o siguranţă deplină”.

Exemplu de utilizare a acestei tehnologii pe modelul Lancer Evolution

S-AWC asigură controlul integrat al ACD, care controlează diferenţa de turaţie între roţile faţă şi spate, al AYC, care controlează distribuţia cuplului între roţile stânga-dreapta şi al ASC şi ABS sport, care comandă frânele, pentru a controla independent forţele de tracţiune şi de frânare ce acţionează asupra celor patru roţi. Sistemul permite controlul continuu şi eficient în toate condiţiile de rulare, inclusiv accelerare, decelerare şi negocierea virajelor.

Schema de configurare a sistemului S-AWC
Schema de configurare a sistemului S-AWC

Utilizarea informaţiilor despre cuplul motorului şi presiunea de frânare pentru comandarea componentelor sistemelor ACD şi AYC permite sistemului S-AWC să determine mai rapid dacă vehiculul accelerează sau decelerează. Această abordare permite un control cu un răspuns rapid.

S-AWC dispune în premieră şi de feedback al momentului de giraţie. Acest sistem permite şoferului negocierea mai exactă a virajelor, comparând comportamentul automobilului, pornind de la datele furnizate de senzorii momentului de giraţie cu manevrele şoferului, pentru a corecta orice diferenţă.

Adăugarea funcţiei de reglare a forţei de frânare la funcţia principală de transferare a cuplului între roţile dreapta şi stânga a sistemul AYC, permite sistemului S-AWC un control mai bun al comportamentului vehiculului, în timpul rulării la limită. Creşterea forţei de frânare pe roata de pe interiorul virajului, în caz de subvirare, şi pe roata de pe exteriorul virajului, în caz de supravirare, permite funcţiei noi de reglare a forţei de frânare a sistemului AYC să interacţioneze cu funcţia de control al transferului cuplului, pentru obţinerea unei manevrabilităţi şi a unei stabilităţi deosebite.

Utilizarea managementului integrat al sistemelor ASC şi ABS sport permite sistemului S-AWC să controleze eficient şi continuu dinamica vehiculului la accelerare, la decelerare sau la negocierea virajelor, în toate condiţiile de rulare. Lancer Evolution dispune de trei moduri de funcţionare: ASFALT pentru suprafeţe uscate, pavate, PIETRIŞ pentru suprafeţe unde sau neasfaltate şi ZĂPADĂ pentru suprafeţe înzăpezite. Atunci când şoferul selectează modul cel mai potrivit la condiţiile de rulare, S-AWC acţionează pentru a controla corespunzător comportamentul vehiculului şi pentru a permite şoferului să beneficieze de cele mai bune performanţe dinamice ale vehiculului.

Această tehnologie a permis îmbunătăţirea performanţelor dinamice în diferite condiţii de rulare, inclusiv îmbunătăţirea răspunsului direcţiei la condusul sportiv pe suprafeţe uscate, asfaltate etc. şi a stabilităţii şi controlului la negocierea virajelor, în condiţii de carosabil alunecos.